De o săptămână incoace merge pe străzile din Bucureşti şi văd la orice pas oameni ai legii – poliţişti, jandarmi. Imi place… imi crează o stare de siguranţă. Partea mai proasă este că incep să mă obişnuiesc şi ştiu că odată cu summitul şi această imagine se va duce… Bucureştiul arată altfel: totul in jur e verde şi nu mai e gri, culorile florilor imbracă pământul odată uscat… mai mare dragul să te plimbi!
M-a deranjat un lucru pe care presa l-a făcut şi anume comparaţia summitului din Praga din 2002 cu summitul nostru. Mereu trebuie să se facă o comparaţie publică intre ceea ce facem NOI şi ceea ce fac/au făcut alţii. Parte mai nasoală este că noi nu primim vorbe de laudă. Intradevăr, avem părţile noastre rele, dar ce ştim noi cu adevărat despre alţii? Cunoaştem părţile rele ale altor ţări? Comparaţia nu este realizată prea bine, deoacere se axează pe calităţile altora şi defectele noastre. De prea puţine dăţi am auzit să se spună lucruri bune despre poporul nostru şi asta mă intrigă foarte tare. La postul de televiziune la care am văzut ştirea, se spunea că in 2002 in Praga securitatea era foarte bine pusă la punct şi că la noi s-au plantat flori şi iarbă. Mi se pare absurd! Avem şi noi protecţie şi avem şi un oraş frumos – probabil doar pentru puţin timp, dar este! De ce să nu vedem partea plină a paharului?
Noi ne conformăm cu ce avem – chiar şi temporat – şi criticăm fără să facem nimic să schimbăm situaţia. Lucrurile bune sunt puse in umbră de critici. Şi ne mai intrebăm de ce avem o imagine defavorabilă in ochii altor ţări…
