Mintea umana si mediul inconjurator au mai multe tangente. Cand se intampla ceva mai grav sau mai putin grav (pentru tine sau cei apropiati tie) iti dai seama ca pana in momentul ala tu ai mai multe motive de a-i multumi vietii decat un altul. Sau poate astfel de momente deseori te ajuta sa constientizezi lucruri pentru care pana in momentul ala mintea ta era inchisa… Se intampla deseori ca atunci cand te superi foarte tare dintr-un anumit lucru, care pentru tine poate fi dramatic, sa aiba loc o intamplare care sa te faca sa realizezi ca de fapt supararile tale erau minore… Dar efectul pe care aceste intamplari il au asupra ta este de scurta durata… pentru ca timpul iti reda vechile obiceiuri.
Statutul social si economic are o mare importanta in zilele noastre. Era odata un vorba: “Haina il face pe om”. . . eu as spune “NU haina il face pe om”, dar orice “regula” trebuie sa aiba si exceptii. In ziua de azi aceasta zicala este in floare. Vezi tot mai multe persoane si cataloghezi tot mai multe persoane dupa cum se imbraca… dupa cum arata. Asta este tendinta tuturor (cel putin a romanilor pentru ca stiu ca in alte tari oamenilor nu le pasa cum esti imbracat, nu se uita la tine ciudat, nu comenteaza) si a mea, cateodata – pot sa marturisesc – dar este un pic cam gresita!
De ce am ajuns la concluzia asta? Am trait o mica povestioara ieri in metrou, care probabil imi va ramane in minte nu pentru mult timp (in legatura cu ceea ce am spus mai sus), si tocmai din cauza asta am zis sa o am undeva scrisa, sa-mi amintesc mereu.
Am urcat in metrou. Era destul de aglomerat. Nu aveam unde sa stau si aveam o sacosa destul de grea in mana… asa ca m-am asezat langa niste scaune deja ocupate. In fata mea era un barbat, care, “dupa haina dupa port” nu-mi inspira incredere. Am crezut ca este un om al strazii si tendinta mea a fost sa ma indepartez de el. Avea mainile murdare si lucrate, unghiile lovite si rupte, pantalonii vechi si rupti si o geaca veche. Dar si-a ridicat privirea din pamant, si-a pus ochelari de vedere si a scos din sacosa foarte usoara un ziar. Nu l-a citit… asa cum ma asteptam… a dat direct la pagina cu rebusuri. Si-a scos pixul (rosu) si a inceput sa-l rezolve. Avea o rapiditate uimitoare – cred ca in 3 minute l-a facut – trebuie sa mentionez ca rebusul nu era mic… avea cca. 3/4 de pagina A4 si nu era de copii 
. A trecut la urmatorul: aici avea definitii date separat pe verticala si pe orizontala si trebuia sa scrie cuvintele potrivite. In alte 4 minute l-a rezolvat. Urmatorul era un Sudoku. N-am mai apucat sa vad daca l-a facut si pe acela pentru ca am coborat.
M-a impresionat. Marturisesc ca eu nu stiu sa rezolv rebusuri pentru ca nu fac asta de obicei si nu ma pasioneaza . Dar un om atat de simplu imbracat si atat de muncit, care probabil se ducea undeva… acasa, fata de care ai tendinta sa te uiti cu ochi critici sau sa-l respingi… avea mai mult decat un simplu cap pe umeri… avea si minte.
Daca gandirea noastra nu ar fi deficitara din destul de multe puncte de vedere, poate nu m-ar fi impresionat aceasta intamplare. Aud multe persoane care nu se multumesc cu ce au, care vor mai mult si nu prin mijloace neaparat”ortodoxe”, care se plang din niste lucruri relativ marunte in comparatie cu altele pe care alti oameni le traiesc zi de zi…
