Impreuna putem indeplini dorinte!

Pentru unii, dorintele raman doar sperante…

Pentru unii, bucuria este un lux…

Pentru unii, copilaria este o poveste…

Te intrebi ce inseamna asta? Este o realitate pe care o traiesc unii copii care nu au avut norocul unui familii, a unui camin, a mangaierii unui parinte… Din vaste motive, ei traiesc clipele de viata alaturi de alti copii, cu care trebuie sa imparta perna, jucariile sau hainele.

Cand eram mica am fost la o casa de copii. Eram in clasa a 5-a sau a 6-a, deci aveam vreo 11-12 ani, si m-am dus impreuna cu alti colegi la o casa de copii din Constanta sa le ducem putin din putinul nostru. Si acum simt emotiile de atunci cand am ajuns acolo si au sarit copii pe noi si ne-au imbratisat. Era un sentiment uimitor sa ii vezi cat de bucurosi sunt ca au primit ceva. In aceea zi am luat fiecare cate un copil si l-am plimbat prin oras, l-am dus in parcul de joaca pentru copii… Ei nu aveau voie sa iasa singuri, iar cea care avea grija de ei nu putea iesi in fiecare zi. Practic, viata lor se desfasura in acea incinta si fiecare vizita a unui om din afara era un prilej de bucurie. Sa nu mai vorbesc despre tristetea care se vedea in ochii lor cand am plecat… Au inceput sa planga!

In urma cu cateva luni am ales sa fiu responsabila de un proiectel al Senatului Studentesc ASE. Proiectel care a avut in vedere strangerea de fonduri pentru copiii din anumite centre de plasament din Bucuresti – Impreuna putem indeplini dorinte!. Ideea proiectului este aceea ca noi, oamenii, de amintim de cei mai nefericiti ca noi doar de Paste sau de Craciun… Atunci ne gandim sa facem o fapta buna. Dar nu ne gandim ca ei au nevoie de noi si in restul timpului. Nevoile lor exista mereu! Astfel, timp de 3 luni am incercat sa strangem bani pentru a cumpara acestor copii lucrurile de care duc lipsa. Principalii donatori: studentii din cadrul Acacademiei de Studii Economice din Bucuresti! Am reusit cu ajutorul lor sa strangem o suma de bani destul de modesta, dar care ne va ajuta sa aducem putina bucurie in ochii acestor copii.

Am sunat azi la o casa de copii din Bucuresti. Am intrebat de ce anume au nevoie copiii. Mi s-a raspuns: fructe multe pentru ca e vara, papuci de plastic pentru ca se rup foarte repede, tricouri pentru ca nu au cu ce se imbraca… Lista ar fi continuat, dar i-am spus eu ca banii nu sunt prea multi, asa ca ne-am limitat la cele mai urgente lucruri.

Pana la mijlocul saptamanii viitoare “contul” pentru acesti copii este deschis. Oricine doreste sa doneze o suma cat de mica, ma poate contacta pe acest blog.

Pentru mine, bucuria pe care o vad in ochii lor si imbratisarea pe care ti-o ofera din suflet cand le dai ceva, nu se compara cu nimic!

Mai bine stai acasa

Manifestand dureri greu de suportat de stomac, combinate cu alte simptome, saptamana trecuta m-am dus la doctor.  Pe scurt: “dute la urgenta la Universitar la boli interne”. Acela era singurul loc unde ma puteam duce si beneficia de gratuitate pentru ca sunt student.

Azi dimineata m-am dus… Trezita cu noaptea in cap, ajunsa acolo, intreb pe cineva unde sa ma duc pentru boli interne. Imi spune ca mai intai trebuie sa ma opresc la intrare – la un cabinet – sa discut acolo cu cineva… Nu mai stiu cum ii spunea cabinetului, dar in opinia mea, dupa felul in care mi-a “rezolvat” problema, s-ar fi putut chema “consiliere si orientare spre iesirea din spital – via GO HOME!” Un tanar domn, care era grabit sa citeasca ziarul sau sa faca rebus, ma intreaba ce problema am. Ii explic cu lux de amanunte, inclusiv de ce am ajuns acolo si cine m-a trimis si imi spune: “Mergi in cladirea aceea albastra, de unde ai venit!” /:). Suuuper! Respectand instructiunile, am intrat in cladirea albastra. Dezorientata, o intreb pe o tanara asistenta cum ajung la cabinetul pe care il cautam. Ajunsa acolo, imi iau inima in dinti si intru in cabinet, unde intalnesc doua doamne… banuiesc eu … asistena si dna doctor. Le spun problema mea, evident… cu lux de amanunte, si primesc urmatorul raspuns:

“La urgente se duc cazurile extrem de grave! Mergeti la receptie si faceti-va fisa si veniti inapoi. Dar… vedeti ca trebuie sa platiti consultatia si nu numai… platiti analize si tot ce va facem”.

Moment in care se produce un scurtcircuit in capushorul meu si intreb: “Nu se presupune ca daca am venit la Universitar, nu platesc nimic, fiind student?”

Raspunsul s-a lasat asteptat… “Mergi la voi la Cotroceni nu aici… acolo sunteti voi!”

Ma lasi?! … evident… am plecat acasa!

Am trait pe propria piele ce inseamna sa fi trimis dintr-o parte in alta. Domle’… ai banu? Intrati… Nu ai? Dute in alta parte. Sunt sigura ca erau in spitalul ala, la ora aia mult mai multi oameni care prezentau simptome mult mai grave ca ale mele, dar nu inseamna ca trebuie sa fiu jucata in picioare pentru ca in opinia lor am o “banala durere de stomac”. O fi banala, nu o fi… nu vin degeaba la doctor… inseamna ca simt ceva … ma deranjeaza… si nu de ieri … de mai bine de o luna! Asta ce inseamna? Inseamna ca am stat pana in ultima clipa… pana cand nu mai suportam durerea! Si dupa aia mai vezi la TV ca astfel de oameni din spital sunt dati in judecata si nu mai stiu pe unde sa isi scoata camasa ca ei nu au facut nimic gresit! Asta e doar cazul meu.. dar sunt sigura ca sunt sute de pacienti pe zi care intampina problema asta!

Suntem intr-o Romanie in care mai bine mori de tanar decat sa iti dai salariu la doctori sau pe medicamente, ca finalul sa fie acelasi…

O lume …

Am lasat puncte de suspensie in titlu pentru ca fiecare sa ii alature adjectivul potrivit. Caracteristicile pe care eu i le-as aduce lumii in care traim sunt dizgratioase, lipsite de culoare si pline de scarba!

O lume in care traim si de care – unii dintre muritori – sunt mandrii. O lume care te invata sa fii meschin, uneori chiar si cu propria ta persoana. Ascultam azi noapte slujba de Inviere… Parintele spunea ca cea mai usoara porunca pe care o putem respecta este “sa iti iubesti aproapele”. Vorbele lui erau mult mai frumoase… ascultam si ma gandeam ce se intampla in intreaga lume… ce drum am apucat noi oameni. Exemplele sunt multe. Ce sa spun de oamenii care nu mai tin cont ca vin la Biserica sa ia Lumina Sfanta si se calca in picioare fara sa le pese ca sunt batrani sau copii? Ce mai conteaza ca nici nu ai coborat din autobuz si lumea da buzna sa ocupe loc, in timp ce tu incerci sa te menti in echilibru sa nu cazi? Ce mai conteaza ca ai dreptate pentru ca pana la urma unii in functii sus puse – alesi de tine – se sterg la f..d cu dreptatea ta? Ce sa mai? Traim intr-o lume in care esti improscat cu c…t! Care este motivul pentru care oamenii se sinucid? Aparent motivul pare a fi “o lipsa”, “o suparare”, “un drum fara rezolvare”… Cine este de fapt vinovatul? Omul care se afla in spatele lipsei – pe care o putea rezolva, supararii – pe care o putea diminua, drumului – caruia ii putea gasi rezolvare. Cu alte cuvinte, acesti oameni sunt criminali!

Pare sa fi exagerat la prima vedere… dar stiu ca spun aceste lucruri pe fapte bazate… pe intamplari adevarate. Am avut nesansa sa cunosc meschinatatea oamenilor, perversitatea lor si sa cunosc cum excesul de zel triumfa in noi! Bineinteles, ca lucrurile astea m-au facut sa stiu sa ma inconjor de oameni deosebiti. Datorita lor lumea in care traiesc eu este mai frumoasa. De asemenea, este normal ca in acest post sa prezint doar partea neagra a lucrurilor pentru ca imi exprim regretele si supararile fara de intreaga lume.

Imi indrept gandurile spre persoanele care traiesc adevarate drame – oameni care au avut nesansa unui accident, unui mariaj esuat, unei aspect fizic neplacut din cauza caruia toata viata a fost un calvar, la cei care nu au avut cum sa se bucure de cele ce eu am avut pe masa azi, la copii care nu au avut un parinte sa ii mangaie la tristete  etc. -. Sunt atate lucruri pe care nu ni le amintim pentru ca lucrurile bune care noua ni se intampla, umbresc nefericirea celorlalti. Hai sa ne amintim de copii doar de Paste sau de Craciun pentru ca nevoile lor doar atunci exista si atunci sa ne laudam ca am facut o fapta buna!

Atatia sunt cei care uita ca viata se poate sfarsi oricand si totusi viteza creste cu fiecare secunda, sunt atatia care nu sunt multumiti de ceea ce au si vor mai mult, sunt atatia care doresc sa stea departe de parinti cand pentru altii asta e tot ce isi doresc…  Ideea e ca ne invatam sa cerem mai mult si mai mult de la viata si pentru ca primim, uitam ca de fapt acum o vreme eram mai “mici”.

Parerile mele sunt revolte la lucrurile care se intampla in lumea in care traim si peste care trecem cu vederea sau pe care nici macar nu le observam! Revolte pentru ca simt scarba, suparare, dezamagire fata de cei care m-au atins in vreun fel cu rautatile lor intentionate!

Ma trage curentul de la priza…

Camera de camin: frumoasa, recent renovata, miros de levantica si mancare, lumina noapte in camera din cauza stalpului care shade in fata geamului  s.a.  Acestea sunt cateva dintre particularitatile camerei mele de camin!

Daca anul trecut aveam atat stalagnite cat si stalactite in holul camerei, varul de pe tavan cadea in paturi,  prin prize si intrerupatoare  se inflitra apa, acum avem “curent” din priza.

Cum numai mie mi se intampla multe… anul acesta ma bate vantul prin priza. Ca sa ma fac inteleasa, voi pozitiona intamplarea in timp si spatiu… Astfel, patul meu se afla langa geam. In lateralul patului avem o priza… Odata cu venirea frigului, nu intelegeam din ce cauza, desi avem termopane, este atat de frig in patul meu si in restul camerei e cald de stai in maneca scurta! Mi-am tot zis ca izolatia nu e buna… Ei bine, zilele trecute colega mea de camera – Cami – imi da vestea cea mare: Anca, stiai ca bate vantul prin priza? Reactia mea a fost sa rad si sa ma duc sa constat intamplarea! Ei bine… wow! Exact in dreptul prizei, la o apropiere a mainii, simteai cum vine aer rece exact prin cele 2 gauri! De necrezut! Bineinteles ca mi-am pus colegele de camera sa simta pe pielea lor, pentru ca evident, acest lucru nu este usor de crezut!

Astfel, mi-a fost explicata nelamurirea cu privire la curentul din patul meu!

Ma tragea curentul de la priza!

Nu gasesc explicatia logica a acestui fapt si daca nu ma credeti… puteti incerca! Nu o sa incerc sa rezolv problema apeland la o autoritate in domeniu, pentru ca asa cum mi s-a spus anul trecut in cazul apei care se infiltra in perete in dreptul prizelor si intrerupatoarelor: Pune si tu un lighean!, poate un raspuns de acest gen o sa primesc si acum. Asa ca ma descurc singura, motiv pentru care am am “tencuit” priza cu reviste si cu scotch!:)

Can you live without Romania?

Un filmult foarte interesant care ne face sa fim mandri de tara noastra!

Si te mai intrebi de ce?

Inca de dimineata m-am trezit nervoasa… asta cu siguranta pentru ca imi era rau. Daca stateam in casa, probabil ca imi mai reveneam, dar am plecat cu treburi importante prin oras. Din intamplare, am nimerit la o filiala BRD, in Constanta. Evident… nu am nimerit din intamplare… scopul era bine definit: trebuia sa rezolv o probleme cu un sms pe care il primeam de la ei pe telefon ca cica as fi restanta la un credit. Dupa indelungi verificari, am ajuns la concluzia ca este o greseala. Totusi, pentru sufletul meu, am spus sa ma duc la BRD sa vad care este situatia… poate am un credit domle deschis la ei de care nu stiu eu. Bineinteles ca aveam pregatita lectia cu toate explicatiile pentru donsoara de la sediu, astfel incat nu necesita nici un efort intelectual pentru a intelege problema intampinata. M-am gandit si la ea, bineinteles, sa nu aiba probleme, sa nu o pun in situatia de a-mi da niste informatii confidentiale. Era foarte simplu ce doream: sa imi spuna daca contul respectiv e pe numele familiei mele sau nu. Nici macar nu ma interesa al cui este!

Ei bine, ajunsa la donsoara – pe care evident am deranjat-o cu problema mea – ii explic problema foarte clar inca de la inceput. Dar… de ce sa asculte? Donsoara era concentrata pe a-mi cere buletinul. Eu nu ii dau – pentru ca nu ii inteleg rationamentul – si continui sa ii explic ca acel numar pe care am primit mesajul nu este al meu ci al tatalui meu… miss iar imi cere buletinul… Bineinteles… deja devenise enervata de refuzul meu de a-i da buletinul, neintelegand utilitatea acestei cereri. Am spus ca a 3-a oara va fi cu noroc… macar asta sa ma salveze din “monologul” avut cu donsoara. Nici gand! Cand insistent mi-a cerut a 3a oara buletinul, i l-am dat si am lasat-o sa vad, poate isi revine de la sine putere – ma gandeam ca poate se reseteaza daca are buletinul meu in mana! CLING! Wow!!! Imi da o informatie de care nici macar nu aveam idee: DUMEAVOASTRA NU AVETI NICI UN CONT LA BRD! Hai pe bune?!?!?! Mi-a rezolvat problema! Cata eficienta! Spre uimirea mea, la acea ora si la starea pe care o aveam, limita rabdarii mele inca nu era atinsa! Am tacut, inghitind in sec! Mama, care era cu mine, a cazut si ea prada aceleiasi cereri insistente cu privire la buletin! Dupa ce am lasat-o pe donsoara sa se racoreasca, observand ca de fapt, nici un membru al familiei mele nu are probleme cu conturile BRD, m-am ridicat de la masa, multumindu-mi pentru amabilitatea cat si pentru profesionalismul de care a dat dovada in rezolvarea problemei mele si pentru ca toate acestea m-au uimit, iata-ma scriind acest post!

In cazul serviciilor, o importanta sporita o are  si personalul. Mai ales in cazul bancilor, cand contactul permanent il ai cu personalul. Se presupune ca acesta este cel mai in masura sa te ghideze in a face o alegere corecta in cazul unui credit sau in cazul oricarui alt serviciu de care beneficiezi la nivelul acelei banci! Avand in vedere ca pe piata din Romania, peste 40 de banci isi ofera serviciile, cu atat mai mult lucrul la nivelul personalului ar trebui sa capteze mai mult timp angajatorilor! Personalul incompetent este motivul pentru care voi renunta si la  serviciile bancii BCR (that’s another story:p)

Shit happends!

Bate vantul frunza’n dunga…logo-urile mi-i le-alunga

Lucruri interesante se intampla odata cu criza asta economica… Pana nu demult, parca traiam intr-o jungla in care fiecare era innebunit cu ce sa mai scoata sa fie primul, cum sa mai comunice sa atraga atentia… evident… 2 lideri pe piata nu pot exista… astfel lupta devenind mai stransa. Criza a facut liniste  si a adus probleme multor companii. A adus multe modificari… chiar… si in randul logo-urilor marilor companii din lume… M-a amuzat azi, sa vad marul de la Apple muscat de mai multe ori, calutzul de la Ferrari … mai nemancat, Nike-ul lovit de tren… Iata si alte cateva exemple:

Flashback

Mai ieri – alaltaieri stateam cumintica in banca a 4-a de la perete, intr-o sala de clasa foarte inalta si ascultam la profa care imi preda lectia sau care incerca sa ma faca atenta la ce spunea . Tot atunci ma piteam in banca cat putem de mult ori ma uitam in jos ca sa scap de intrebarile profei pentru ca evident… nu stiam raspunsul! Ma gandeam cum ma treceau toti fiorii cand profa spunea: “La persoana la care se deschide catalogul, pe aceea o ascult!” . In momentul ala imi treceau toata rugaciunile pe care le stiam prin minte si de cele mai multe ori mergea…. ehhh, asta si pentru ca eram la sfarsitul catalogului:). Cele 50 de minute de ora mi se pareau ca se fac 1-2 ore, iar cele 2-3 pagini de caiet mic la biologie mi se parea ca imi va lua o jumatate de zi sa le invat… ma straduiam sa invat si a 2-a zi, ma rugam sa ma asculte din prima parte a lectiei, culmea…spre sfarsit ma plictiseam si nu mai invatam .

Zilele trecute, mi-am creat alte amintiri… tot la liceu, dar de data asta nu am mai stat in banca. Acum am stat la catedra, am terorizat copii, asa cum eram eu odata, si mi s-a spus “Doamna!”. Evident… de la doamna profesoara . Vineri, am fost profesoara la clasa a 9-a, respectiv a 12-a. Emotii … cateva, exigenta… mai multa, placere… da . Experienta a fost una unica si foarte frumoasa! Bineinteles ca nu am avut timp sa deschid catalogul la intamplare si sa ascult pe cineva, dar am putut sa strig catalogul, sa pun absente, sa scot copii la tabla si sa le explic (mai mult sau mai putin) ceea ce nu intelegeau.

Ma intrebam cu mult timp inainte cum as fi in ipostaza de profesoara si mi-am dat seama ca nu ar dori prea multi sa ma aiba ca profesoara . De ce? Pentru ca sunt “a naibii” cum ar spune unii . Tin la corectitudine si nu imi place ca elevul sa mi se urce in cap. Cand este ora… este ora… pauza este pentru aruncat obiecte prin clasa de la unul la altul, de cantat la chitara, de jucat cu mingea si de vorbit (lucruri ce s-au intamplat la alte colege de-ale mele). Bine, sunt o persoana dragutza si ma comport ca atare… bineinteles :p, dar mi-am dat eu seama asa, ca in rolul de profesoara sunt exigenta .

Nu uit ca si eu eram nebunatica in liceu si ca atat nu imi ardea de ore.. mai ales cand era frumos afara sau mai ales dimineata cand tot ce imi doream era sa dorm si ca atunci cand ii era profei lumea mai draga, eu radeam cu mana pe burta cu colega mea de banca! Bine… sunt sigura ca unii colegi (daca nu toti) ar spune despre mine ca eram persoana care facea liniste… recunosc ca mereu ma auzeau sssshhhht! Obiceiurile mi s-au mai schimbat in facultate si acum rad cu sonorul dat la maxim, chiar ma aplec pe banca si nu ma pot potoli nici dupa 1 h20.

Imi place sa stau in fata clasei, sa citesc catalogul si sa predau! Recunosc ca nu exclud pe viitor aceasta posbilitate… Cateodata iti cam vine sa dai cu elevii de pamanat (drag<c>ii de ei :p), dar … si parintilor nostri poate le-a venit odata si nu au facut-o!

Nedreptăţi

Dezamagire, suparare, nervi si urlete ! Pentru unii suna cunoscut, pentru altii poate nu… fericiti sunt aceia! Traim intr-o lume improscata cu rahat… daca esti destept, nu te murdaresti! Din pacate, desteptaciunea si-a pierdut din semnificatie… este acum relativa, ca si “bine” sau “frumos”… Fiecare o interpreteaza asa cum vrea! M-am saturat sa traiesc intr-o societate in care (vorba Ralucai) lumea se pisa pe tine!

Traim intr-o lume atat de perversa… si nu inteleg de ce se mai intreba unii oameni: “De ce or pleca tinerii in strainatate?”! CUM DE CE?! Pentru ca in aceasta tara, nu numai ca nu castigi pe merit, ci ti se ia si dorinta de a trai si a face ceva! Daca esti puternic si supravietuiesti, nu inseamna ca nu te vei impiedica de unul sau altul si te vei murdari de rahat! Daca stii sa te stergi si sa treci mai departe, asta te va face si mai puternic!

Sunt atat de revoltata si bulversata de cateva zile si nu imi mai revin! Revoltata pe oameni si pe mine… pentru ca sunt corecta si sincera! Cum sa fii asa intr-o lume de rahat, in care iti dai seama ca putini sunt de fapt cei care iti sunt alaturi si te asculta!?

Revolte si ganduri chinuite… !

Traim intr-o minciuna! Fiecare dintre noi crede ca are drept de viata si de moarte asupra celorlati! Unii dintre noi primim laude pe spinarea altora… si atunci cand suntem felicitati, zambim frumos si suntem mandri de reusita! DETEST persoanele astea! Raman cu gustul amar al zambetului fals al celuilalt si atunci zambesc din suflet ca eu, DA, sunt cu adevarat OM!

… dar… “Ceea ce nu te omoara, te face mai puternic!”

PR or die :)

Ce inseamna PR-ul…